Firmele ar trebui să analizeze oportunitățile venite din fondurile europene disponibile pentru România în acești ani și să vadă dacă li se potrivește acest timp de finanțare pentru dezvoltare, spune Ștefan Corcodel, coordonator în cadrul BCR al programelor de finanțare prin granturi. O nouă aplicație lansată de bancă permite verificarea automată a proiectelor pentru care firmele sunt eligibile și trimite și notificări către clienți atunci când apar noi oportunități.
Un nou instrument digital ajută antreprenorii să-și ușureze accesul la programele din fonduri europene disponibile la nivel național, verificând online la ce finanțări se pot califica, în funcție de domeniul de activitate al firmei și de utilizarea pe care o doresc, și navigând mai ușor printre condițiile din apelurile de proiecte și ghidurile solicitanților. Creată de BCR, alături de Oceanobe, o companie de dezvoltare software din Iași, Soluția George SmartEU a fost dezvoltată și implementată într-un proces care a durat trei luni.